Instructiunile limbajului C

http://andrei.clubcisco.ro/cursuri/1pc/curs/1/Curs_2b.pdf

https://www.math.uaic.ro/~necula/down_files/cpp2017/instructiuni_i_2017.pdf
https://www.math.uaic.ro/~necula/down_files/cpp2017/instructiuni_ii_2017.pdf

Instructiunile limbajului C.

Obiective

În urma parcurgerii acestui laborator studentul va fi capabil să:

• scrie programe C utilizând structuri condiţionale si de repetiţie

Noţiuni teoretice

Instrucţiuni condiţionale

If-else

if…else este cea mai simplă instrucţiune condiţională. Poate fi folosită în mai multe forme:

if (condition) {
  // instructions
  //...
}

if (condition) {
  // instructions
  // ...
} else {
  // other instructions
  // ...
}

if (condition1) {
  ...
} else if (condition2) {
  ...
}
  ...
else if (conditionN) {
  ...
}

Instrucţiunea evaluează expresia condition şi execută instrucţiunile dintre acolade doar dacă rezultatul este nenul. În varianta cu else, pentru rezultat nul este executat blocul de instrucţiuni aflat după else.

În al treilea caz, sunt evaluate pe rând condiţiile şi este executat blocul corespunzător primei condiţii adevărate. Un exemplu de folosire este:

if (a == b) {
  printf("Numerele sunt egale");
} else if (a > b) {
  printf("A este mai mare");
}

Switch

switch este o instrucţiune menită să simplifice structurile condiţionale cu mai multe condiţii.

switch (expression) {
  case constant1:
    // instructions1
  case constant2:
    // instructions2
  ...
  default:
    // instructions
}

Valoarea expression este evaluată la un tip intreg, apoi această valoare este comparată cu fiecare constantă; este rulat blocul de instrucţiuni al valorii găsite. În caz ca numărul nu este egal cu nici una dintre constante, este executat blocul aflat după default.

După executarea ultimei instrucţiuni dintr-un bloc case, execuţia nu continua după blocul switch, ci la inceputul următorului bloc case constant sau default. Pentru a ieşi din blocul switch, se foloseşte instrucţiunea break.

int main() {
  char c;
  printf("Alegeţi o opţiune:\n\t[a] afişare\n\t[s] ştergere\n\t[e] ieşire\n");
  scanf("%c", &c);
  printf("Aţi ales: ");
 
  switch (c) {
    case 'a':
      printf("afişare");
      break;
 
    case 's':
      printf("ştergere");
      break;
 
    case 'e':
      printf("ieşire");
      break;
 
    default:
      printf("O opţiune inexistentă");
      break;
  }
  return 0;
}

int main() {
  int n, n2;
  printf("Introduceţi o valoare între 0 şi 5:");
  scanf("%d", &n);
  n2 = 1;
  switch (n) {
    case 5:
      n2 *= 2;
      /* fără break, continuă la următoarea instrucţiune */
    case 4:
      n2 *= 2;
    case 3:
      n2 *= 2;
    case 2:
      n2 *= 2;
    case 1:
      n2 *= 2;
    case 0:
      printf("2 la puterea %d este %d\n", n, n2);
      break;
 
    default:
      printf( "Valoare invalidă\n" );
  }
  return 0;
}

Instrucţiuni de repetiţie

while

while execută un bloc de instrucţiuni atâta timp cât o anumită condiţie este adevărată. Forma generală a unui ciclu while este:

while (expression) {
  // instructions
}

Câtă vreme expression are o valoare nenulă, instrucţiunile din blocul de după while sunt executate. Expresia este reevaluată după fiecare ciclu. Un astfel de ciclu poate să se execute o dată, de mai multe ori sau niciodată, în funcţie de valoarea la care se evaluează expresia.

do ... while

do … while este o instrucţiune repetitivă similara cu cea precedentă, singura diferenţa fiind că expresia este evaluată după executarea instrucţiunilor, nu înainte. Astfel, blocul va fi executat cel puţin o dată.

do {
  // instructions
} while (expression);

for

for reprezintă o formă mai simplă de a scrie un while însotit de o expresie iniţiala şi de o expresie de incrementare. Forma sa este:

for (expression1; expression2; expression3) {
  // instructions
}

Secvenţa de cod de mai sus este echivalentă cu:

expression1
while (expression2) {
  // instructions
  expression3
}

În cazul instrucţiunii for, oricare dintre cele 3 expresii poate lipsi. Lipsa expresiei condiţionale este echivalentă cu o buclă infinită, cum ar fi:

for ( ; ; ) {
  /* instrucţiunile de aici sunt intr-o buclă infinită */
}

În acest caz, ieşirea din buclă trebuie făcută explicit, cu ajutorul instrucţiunii break.

Exemplul următor prezintă un ciclu cu funcţionalitate identică (tipărirea primelor 10 numere naturale), folosind cele 3 instrucţiuni repetitive:

int main() {
  short i;
  printf("Ciclu for\n");
 
  for (i = 1; i <= 10; i++) {
    printf("i=%d\n", i);
  }
 
  printf("Ciclu while\n");
  i = 1;
  while (i <= 10) {
    printf("i=%d\n", i);
    i++;
  }
 
  printf("Ciclu do while\n");
  i = 0;
  do {
    i++;
    printf("i=%d\n", i);
  } while(i < 10);
}

Pentru blocuri de o singură instrucţiune (cum este si cazul instructiunii executate de for in exemplul de mai sus) nu este nevoie sa folosim acolade. Totusi, folosirea acoladelor, chiar si in aceasta situatie, este recomandata pentru o depanare mai usoara si o lizibilitate mai buna a programelor.

Instrucţiuni speciale

break

break, pe lângă utilizarea descrisă la instrucţiunea switch, poate fi folosită pentru a ieşi forţat dintr-o instrucţiune de repetiţie. Secventa următoare este echivalentă cu cele de mai sus:

i = 0;
for( ; ; ) {
  i++;
  if (i > 10) {
    break; /* ieşire forţată din bucla */
  }
  printf( "i=%d\n", i );
}

continue

continue forţează terminarea iteraţiei curente a buclei si trecerea la iteraţia următoare. În cazul instrucţiunii for, acest lucru presupune executarea instrucţiunii de incrementare; apoi se evaluează condiţia de continuare a buclei. Exemplul următor demonstrează implementarea unei bucle infinite cu ajutorul instrucţiunii continue:

for (i = 0; i < 10; ) {
  if (i == 0) {
    continue;
  }
  i++;
}

return

return este instrucţiunea de terminare a funcţiei curente. Aceasta poate fi apelată in forma return; în cazul funcţiilor care returnează void şi în forma return result; pentru funcţiile care întorc o valoare.

goto

goto este o instrucţiune de salt a execuţiei. Instrucţiunea primeşte ca parametru o etichetă; următoarea instrucţiune executată după goto este cea de la eticheta dată.

int main() {
  goto et; 
  printf("Asta nu apare la executie\n");
 
et:
  printf("Asta apare la rulare\n");
  return 0;
}

În majoritatea cazurilor, utilizarea instrucţiunii goto nu este recomandată şi poate fi evitată folosind alte instrucţiuni de control şi funcţii. Programele care folosesc această instrucţiune pentru a sări între secvenţe îndepărtate de cod sunt dificil de depanat şi analizat.

Exerciții Laborator CB/CD

1. Primul exercitiu presupune modificarea/adaugarea de instructiuni unui cod pentru a realiza anumite lucruri. In momentul actual programul afiseaza daca un numar este prim, iar in caz contrar afiseaza divizorii nebanali.
   • Nu uitati ca trebuie sa utilizam un coding style adecvat atunci cand scriem sursele.

ex1.c

#include <stdio.h>
 
int main(void)
{
    int nr, i;
    int prim = 1;
 
    scanf("%d", &nr);
 
    for (i = 2; i < nr; i++) {
        if (nr % i == 0) {
     printf("%d ", i);
     prim = 0;
 }
    }
 
    if (nr > 1 && prim) {
        printf("Numarul %d este numar prim", nr);
    }
 
    printf("\n");
 
    return 0;
}

Cerinte:

• Modificati codul astfel incat sa se afiseze doar daca un numar este prim sau nu.
• Trebuie sa adaugati o instructiune repetitiva astfel incat programul sa afiseze daca numerele din intervalul [1; n] sunt prime sau nu (pentru fiecare numar din interval se va verifica daca este prim sau nu).
• Sariti peste numar daca acesta are restul impartirii la 5 egal cu 4.
• Realizati urmatoarele actiuni in functie de restul impartirii numarului la 10:
  • Restul 1: Afisati numarul;
  • Restul 2: Afisati numarul / 10;
  • Restul 3: Afisati daca numarul este prim sau nu;
  • Restul 5: Cresteti limita for-ului cu 1.
  • Daca restul impartirii numarului la 10 nu se afla in cazurile specificate atunci nu faceti nimic (prelucrati urmatorul numar)

Următoarele două probleme vă vor fi date de asistent în cadrul laboratorului.

Tasks laborator 3

Cum se foloseste checkerul 

Exerciţii de Laborator

1. [1.5p] Se citeşte de la tastatură un număr întreg si pozitiv N. Să se scrie un program care determină care număr cuprins intre 2 si N are suma divizorilor nebanali maximă (adică printre divizori nu sunt considerate numerele 1 si N). Dacă există mai multe asemenea numere se va afişa numai primul dintre ele.
   Exemplu
   

   N=100
   OUT: 96 //are suma divizorilor 155

2. [1.5p] De la tastatură se introduc mai multe numere întregi si pozitive, terminate printr-un număr negativ. După fiecare număr introdus, se va afişa lista divizorilor lui nebanali sau textul PRIM. La sfârşit se va afişa numărul de numere prime găsite.
   Exemplu
   

   35
   OUT: 5 7
   36
   OUT: 2 3 4 6 9 12 18
   17
   OUT: PRIM
   2
   OUT: PRIM
   12
   OUT: 2 3 4 6
   25
   OUT: 5
   53
   OUT: PRIM
   -4
   OUT: S-au găsit 3 numere prime.

3. [2p] Fie funcţia f:[u,v] − > [min,max],f(x) = a * x2 + b * x + c , în care a, b, c, u si v sunt date. Determinaţi min si max, apoi rezolvaţi ecuaţia f(x)=0 în mulţimea numerelor reale. Afişaţi doar rădăcinile din intervalul [u,v].
4. [2p] Scrieţi un program care să convertească numere din baza 2 în baza 10 şi invers. Numerele se introduc de la tastatură până la intâlnirea unui număr negativ. Pentru fiecare număr introdus, se va afişa pe o linie rezultatul.
5. [3p] Scrieţi un program care verifică dacă un număr citit de la tastatură este palindrom. Un număr se consideră palindrom dacă citit invers este identic cu numărul iniţial.

Bonus

1. [2p] De la tastatură se introduc N(fiind dat şi el de la tastatură) numere citite pe rând. Găsiţi cel mai mare divizor comun al acestor N numere, fără a folosi vectori.

2. 

http://andrei.clubcisco.ro/cursuri/1pc/curs/1/Curs_2b.pdf